Ghita Nicolae – LL

0 comments

S-a nascut la 16 octombrie 1967 în comuna Tartasesti, Dambovita. Incepe sa practice lupte libere, un sport destul de dur pentru un copil de 14 ani, cu un singur gand – sa ajunga campion. Cu totii stim ca a reusit, insa despre munca si efortul depus la antrenamente si competitii vom afla chiar de la campionul national la lupte libere, Nicolae Ghita care a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari.

Ghita Nicolae ne relateaza despre cariera sa de luptator:

“Sectia lupte libere din comuna Tartasesti apartinea Clubului Rapid, asa ca sportivii nu se mai deplasau pana la Bucuresti pentru antrenamente. Primul meu antrenor, Constantin Badea, era si el sportiv la Rapid. Dupa numai trei ani am fost transferat la Bucuresti. Aici m-a preluat Stelian Popescu. O data ajuns in Capitala, am terminat si scoala profesionala, dupa care m-am dedicat exclusiv sportului.

La echipa de juniori n-am stralucit. Ca incepator consideram ca este o concurenta mult prea mare. Dar aceasta reticenta fata de competitii s-a imprastiat o data cu anul 1986, cand s-a desfasurat la clubul nostru un concurs international. Antrenorul Stelian Popescu a avut multa incredere in mine si mi-a spus: “La acest concurs vei participa si tu”. Increderea lui mi-a dat mult curaj; am ob]inut medalia de aur. Acesta a fost inceputul performantelor mele, dar si momentul cand cei de la Lotul National si din cadrul Federatiei au realizat ca sunt un sportiv care promite. In toamna aceluiasi an am fost convocat la Lotul National de Seniori, fiind considerat un sportiv de baza al echipei nationale.
De-a lungul acestor ani am obtinut rezultate remarcabile la competitii nationale si internationale, dar voi aminti doar câteva:

  • Locul I – C. N. de seniori (1990, 1991, 1992, 1993, 1995, 1996, 1998); C.I. ale Romaniei (1989, 1991, 1993, 1994, 1995); Jocurile Francofone (1993)
  • Locul II – C.E. (1997 – Polonia)
  • Locul III – C.N. de seniori (1987, 1988, 1989)
  • Locul IV – C.E. (1990 – Polonia, 1993 – Turcia, 1995 – Elvetia); C.M. (1994 – Turcia).
  • Olimpiadele de la Barcelona (1992, locul VII) si Atlanta (1996, locul IX).

Sunt casatorit si am trei copii, doi baieti si o fata. In privinta familiei trebuie sa recunosc ca sotia mea m-a ajutat foarte mult. A fost si ea sportiva, dar dupa 1990 s-a retras si a ramas acasa cu copiii. Fiind singura a intampinat multe greutati, insa acest lucru nu a impiedicat-o sa ma inteleaga. Imi petrec timpul alaturi de ei cand vin acasa, pentru pregatirea cu lotul national sau atunci cand reusesc sa-i iau cu mine, in strainatate. ”

Galerie Media:

Leave a Comment