Conf. Univ. dr. Mihai CHIRILĂ
Academia de Poliţie „A. I. Cuza”
Antrenamentul sportiv de înaltă performanţă constituie o activitate care este deosebit de complexă şi implică din partea specialistilor eforturi considerabile. Prin multitudinea problemelor pe care le ridică pregătirea luptătorilor şi comportarea acestora în concursuri, ele interesează deopotrivă pe antrenori, medici, psihologi, sociologi, metodisti, economisti, oameni politici, conducatori ai activitatii sportive, conducatori ai diferitelor departamente etc. Toti acesti factori, prin functia lor sociala, manifesta interes fata de activitatea sportivă nu numai ca realitate socială, de viata, din punct de vedere afectiv si moral, ci si pentru ca doresc ca aceasta să fie cât mai eficientă. În acest context evaluarea efectelor antrenamentului se alatura si capata o importanta tot mai mare alaturi de fazele de proiectare, programare si desfasurare a activitatii. In acelasi timp, evaluarea reprezintă condiţia fundamentală pentru dirijare stiintifica a antrenamentului.
Antrenamentul sportiv poate fi considerat si ca proces de invatamant sui-generis deoarece în cadrul său se produce o predare de un anumit tip si o învaţare specifică. Din perspectivă cibemetică, putem vorbi de sistemul care preda (antrenor sau grup de specialisti) si sistemul care învaţă (sportiv sau grup de sportivi), cuprinşi în acţiunea de calculare anticipată a desfăşurării activităţii. La sfarsitul instuirii, la sistemul care invata s-a mai adaugat ceva modificandu-si starea de adaptare, care este dependenta de:
- stadiul initial de pregatire a sportivilor si motivatia de început;
- modul de organizare si desfasurarea antrenamentului.
În cadrul acestei activitati evaluarea se impune de la sine ca necesară în vederea aprecierii nivelului de realizare a obiectivelor, nu numai în finalul activităţii, ci ritmic, cu caracter operativ şi curent, constituind o variabilă permanent a câmpului sau spaţiului antrenamentului.
În sinteză, obiectivele generale ale activitatii de evaluare a antrenamentului sportiv sunt urmatoarele (Dragnea, A., Teodorescu-Mate, S., 2002):
- evidenţierea eficienţei activităţii competiţionale. Raportarea rezultatelor din concursuri la obiectivele de performanţă stabilite anterior;
- verificarea şi aprecierea nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice, a pregătirii tehnico-tactice, psihice, integrale;
- testarea capacităţilor funcţionale ale diferitelor sisteme, organe sau mecanisme funcţionale (aerobe, anaerobe etc.) care determină eficienţa activitţii competiţionale;
- cunoaşterea reacţiei organismului la eforturile de antrenament şi particularităţile desfaşurarii proceselor de oboseală si restabilire;
- verificarea indicatorilor de efort (volum, intensitate, pauze) specifici diferitelor sisteme de acţionare folosite în lecţii, microcicluri şi mezocicluri.
Analiza acestei ramuri sportive este o premisă pentru depistarea caracteristicilor determinante ale performanţei din lupte.
Mai întâi punem întrebarea: care sunt cerinţele acestei discipline? Acestea vor fi diferite în lupte faţă de alte sporturi. De asemenea, se poate spune că aceste premise obiective există indiferent de luptător.
A doua problemă este cea a premiselor subiective. Acestea decid în final dacă şi ce calitate este necesară obţinerii performanţei sportive din lupte.
Performanţa sportivă se realizează întotdeauna în anumite condiţii. Trebuie să facem distincţie între condiţiile care nu se modifică (tipul de efort specific, regulament etc) şi cele care se modifică (adversari).
Pentru a reuşi efectuarea acestui demers de o mare complexitate, voi aborda două tipuri de afirmaţii cu rol de ipoteze:
1. Prima dintre aceste afirmaţii (cu valoare de axiomă) aparţine lui Raiko Petrov, 1976, fiind unul dintre primii specialişti care încearcă să caracterizeze complexitatea psihologică a acestui tip de activităţi, subliniind că „este foarte dificil pentru un sportiv să atace şi să se apere în acelaşi timp, să-şi ascundă intenţiile şi să ghicească gândurile adversarului, să dea dovadă de sânge rece atunci când nervii sunt încordaţi, să ia decizii în fracţiuni de secundă, lipsit cu desăvârşire de informaţii, să nu cadă într-o criză de timp irecuperabilă, să fie suplu în acţiunile tactice şi în acelaşi timp consecvent faţă de scopul strategic propus în timpul confruntării, luptătorul captează şi analizează o informaţie variată asupra poziţiei propriului său corp, asupra arbitrului, asupra suprafeţei de luptă, asupra corpului adversarului etc. şi el determină comportamentul său viitor de luptă în conformitate cu modul în care aceasta este analizată.“
2. A doua ipoteză pleacă de la o afirmaţie mai veche a noastră (1991), prin care am încercat să surprindem componentele de bază ale luptătorului performer: “luptătorul campion este halterofil pe fiecare mişcare pe care o face, ţinând seama de complexitatea peisajului tehnico-tactic, de componenta metabolică, precum şi de solicitările şi adaptările psihologice variate şi complexe la care este supus.”
Atât cunoaşterea performanţei cât şi realizarea acesteia pot fi făcute pe mai multe căi, dar în acelaşi timp ea nu se obţine întâmplător. Nu există “reţete”unice sau infailibile de realizare a performanţei. De aceea, în sportul de performanţă – ca şi în alte domenii de activitate, nu se poate prognoza cu certitudine obţinerea performanţei (chiar dacă premisele de manifestare ale acesteia – capacitatea de performanţă, sunt manifeste), deoarece există o tendinţă de egalizare a valorilor, ceea ce face ca uneori hazardul să fie o variabilă cu valoare “imponderabilă” care poate înclina balanţa victoriei într-o parte sau alta.
Adevărul este că modelând luptătorul după „canoanele” campionului, nu este sigur, dar este mult mai probabil să obţinem un rezultat de mare valoare.
În lupte, ca în toate sporturile euristice, performanţa nu este cuantificabilă. Un luptător poate câştiga o competiţie –fie şi la cel mai înalt nivel; spre deosebire de sporturile cu performanţă cuantificabilă nu putem afirma despre acel sportiv că a ridicat X kilograme, că a obţinut un timp Y într-o probă, că a sărit Z metri în altă probă etc.
Şi totuşi performanţa nu se obţine întâmplător sau din greşeală. Campionii (medaliaţii) acestei discipline au foarte multe în comun.
Obţinerea performanţei presupune o aprofundată cunoaştere a suportului performanţial din sportul luptelor, a cărei natură este foarte complexă şi determinată multifactorial.
Astfel de informaţii cu caracter complex derivă din caracterizarea parametrilor esenţiali ai efortului specific, care este o rezultantă intim determinată de influenţarea într-o direcţie sau alta a calităţilor psihomotrice, a disponibilităţilor marilor funcţii ale organismului în interdependenţă cu cele psihice (Chirilă M., 1988).
Neputând caracteriza conceptul de performanţă din sportul luptelor, suntem determinaţi să individualizăm cât mai exact parametrii metodologici, fiziologici, biochimici, psihologici, etc cu rol hotărâtor în obţinerea performanţei.
Aspectul direct, vizibil al luptei de concurs nu poate oferi prea multe informaţii care să fie reţinute ca indicatori în afara acţiunilor tehnico-tactice executate de fiecare sportiv.
Totuşi există parametrii metodologici de cuantificare a luptei competiţionale pe care noi i-am evidenţiat şi care au impact în obţinerea performanţei de către luptătorii de înaltă clasă (Chirilă M., 1989).
Aceşti parametrii sunt:
- Ø Coeficientul de stabilitate a atacului înseamnă numărul acţiunilor de atac pe care un luptător le efectuează din numărul total al atacurilor efectuate. Pentru luptătorii cu valoare de model (campioni mondiali şi olimpici) coeficientul de stabilitate a atacului are valoarea cuprinsă între 70 – 90% acţiuni de atac reuşite din totalul celor efectuate. Valoarea cât mai ridicată a acestui parametru de luptă are semnificaţia că fiecare atac iniţiat (sau un număr cât mai mare de acţiununi de atac din cele iniţiate) în timpul luptei, are şanse mari de finalizare şi transformare în pucte. De remarcat că există o diferenţiere între luptătorii cu valoare de model (campionii) şi ceilalţi. O altă semnificaţie a acestui parametru este aceea dată de economicitatea luptei. Prin finalizarea tuturor atacurilor, sau unui număr cât mai mare din acţiunile de atac, luptătorii cu valoare de model îşi economisesc energia atât pe parcursul luptei, cât şi pe parcursul zilei de concurs.[1].
- Ø Coeficientul de stabilitate a apărării reprezintă acel coeficient de fiabilitate al apărării care ne indică numărul total de atacuri adverse anticipate şi respinse, neutralizate, evitate de către un luptător pe parcursul luptei. Pentru luptătorii campioni coeficientul de stabilitate a apărării are o valoare cuprinsă între 85 – 100% din atacurile adverse, care după cum spuneam sunt anticipate şi respinse, neutralizate şi/sau evitate.
Valorile ridicate ale acestor doi coeficienţi ai randamentului de luptă, pe lângă cunoaşterea şi execuţia la perfecţiune a tehnicilor proprii în orice condiţii, presupun cunoaşterea adversarilor şi mai mult de atât, parametri foarte ridicaţi ai forţei maxime. Este indicat ca antrenorii să cultive valori optime ai acestor parametri de luptă la nivelul sportivilor pe care aceştia îi pregătesc, încă de la vârste fragede, deoarece pe măsură ce luptătorii se maturizează, îşi interiorizează aceste valori ridicate prin modelare, într-un stil propriu de luptă.
- Ø Media intervalulului de atac constituie un alt parametru de măsurare a randamentului de luptă pe parcursul competiţiei. Chiar dacă pe parcursul luptei două acţiuni de atac se pot succeda la un interval de 5-6 secunde, s-a constatat că la luptătorii campioni intervalul de atac are o valoare medie de 20 – 22 secundela categoriile mici şi medii, putând ajunge la 25 – 30 secunde la categoriile mari.
În condiţiile în care fiecare acţiune de atac sau de apărare este executată în timpul luptei competiţionale cu parametri foarte ridicaţi de forţă-viteză, la un interval mediu de atac de 20 – 25 secunde pot fi executate un număr de 15 – 20 de acţiuni de atac pe parcursul unei lupte competiţionale, dacă aceasta durează cele 3 reprize x 2 min +1 min pauză. Dar acest lucru nu se întâmplă deoarece un foarte mare număr de întâlniri directe sunt finalizate înainte de limita celor 6 minute regulamentare.
- Ø În acest caz durata medie a meciurilor reprezintă un alt parametru de apreciere a randamentului de luptă. Se apreciază că pentru luptătorii campioni valoarea medie a acestui parametru este situată sub cele 4 minute reprezentate de primele două reprize ale întâlnirii competiţionale. Semnificaţia acestui parametru al randamentului competiţional, este la fel ca şi la ceilalţi parametri menţionaţi şi anume de economicitate şi fiabilitate a comportamentului de luptă.
- Ø Media duratei acţiunilor de atac/apărare reprezintă un alt parametru de evaluare a prestaţiei şi a randamentului luptătorilor în concurs şi în acelaşi timp un alt element de judecată şi evaluare al profilului de luptă al performerilor din lupte. Se apreciază că în situaţia desfăşurării unui meci în condiţii de timp regulamentar – 3 reprize x 2min + 1min pauză, în condiţia unei medii a intervalului de atac de 20 – 22 secunde, pot fi iniţiate un număr de 15 – 20 acţiuni de atac/meci, a căror durată medie poate fi aproximată între 3 – 4 secunde pentr acţiunile din lupta din picioare, până la 10 – 12 (uneori ami mult) pentru acţiunile din lupta la sol. Se ştie că pentru a finaliza fiecare dintre aceste acţiuni, luptătorul investeşte maximum de putere (forţă-viteză) de care este în stare în situaţia respectivă. Pe parcursul unei întâlniri, durata totală a acţiunilor de atac poate reprezenta 50 – 60 secunde de efort maximal (din totalul celor 6 minute de luptă), rar fiind depăşită această valoare. Deşi aproximate – pentru că niciodată un meci nu seamănă cu altul, aceste valori sunt foarte apropiate la luptătorii cu valoare de model (campioni), cu excepţia acelor meciuri care se termină înainte de limită.
- Ø Raportul puncte din lupta din picioare / puncte lupta din parter, este un alt parametru de evaluare şi apreciere a prestaţiei şi a randamentului luptătorilor în concurs. Stabilind acest raport, putem observa orientarea tactica predominantă a luptătorului. Există foarte mulţi luptători de frunte care au ca strategie blocarea luptei din picioare şi finalizarea prizelor din lupta la sol. Decodificarea acestei orientări a strategiei de luptă, denotă parametri foarte ridicaţi ai forţei maxime a luptătorilor campioni, aceştia finalizând aproape în totalitate aceste situaţii favorabile lor.
- Ø Valoarea medie a punctelor/meci constituie un alt parametru de evaluare a prestaţiei şi a randamentului luptătorilor în concurs. Acest parametru se poate calcula prin raportul dintre numărul total al punctelor realizate într-o competiţie şi numărul meciurilor susţinute într-o competiţie. Atunci când campionul câştigă majoritatea meciurilor îninte de limită, acest parametru are o importanţă diminuată.
- Ø Valoarea medie a acţiunilor efectuate constituie un alt parametru de apreciere şi evaluare a prestaţiei şi a randamentului luptătorilor în competiţie. Se poate calcula prin raportarea tuturor punctelor realizate într-o competiţie la numărul total al acţiunilor de atac finalizate; dar mult mai expresiv ar fi să luăm în calcul numărul total de puncte raportate la acţiunile tehnico-tactice echivalente. Care este semnificaţia acestui parametru? Constatăm că la toate concursurile mari, în ponderea quasimajoritatea luptătorilor de performanţă finalizează acţiuni puţin riscante, fără o mare spectaculozitate, dar în acelaşi timp dublate de o mare eficienţă.
Cum pot fi explicate aceste valori deosebite care desemnează economicitate şi randamentul înalt al luptei la campioni?
Din punct de vedere al modalităţii de eliberare a energiei, procedeele şi acţiunile tehnico-tactice specifice luptelor se desfăşoară în condiţii de înaltă anaerobioză iar din punct de vedere al calităţilor motrice ponderea cea mai mare o are forţa maximă, precum şi combinaţia între forţe şi celelalte calităţi psiho-motrice (Chirilă M., 1988). Dezvoltarea acestora la un nivel foarte ridicat transformă fiecare sau cel puţin o parte din intervenţiile campionului în acţiuni punctate (finalizate), chiar dacă adversarul cunoaşte într-o oarecare măsură tehnica preferată a atacantului.
În condiţiile opoziţiei active (forţa rezistivă) a adversarului, parametrii ridicaţi ai forţei maxime a luptătorului de referinţă reprezintă principalul factor care favorizează execuţia tehnică cu indici crescuţi de viteză. Reiese că indicii scăzuţi de forţă maximă limitează viteza de execuţie.
În aceeaşi ordine de idei se poate afirma că forţă maximă este factor limitator pentru rezistenţa specifică campionului de lupte, pe care noi am numit-o de fapt rezistenţă de forţă submaximală.
Cele spuse în rândurile de mai sus, ne fac să afirmăm că în anumite condiţii, viteza şi rezistenţa sunt dependente de forţă, indiferent de marimea acesteia. Dacă ar fi să privim această relaţie din punct de vedere teoretic, ne-am putea imagina o relaţie gen: dacă forţa F = 0, atunci ce valoare vor avea viteza şi rezistenţa?
Astfel, cerinţele luptei sportive moderne impun anumite îmbunătăţiri în teoria antrenamentului printr-o modelare mai adecvată a sportivilor în ceea ce priveşte capacitatea de fort specific.
În pregătirea luptătorilor de mare performanţă aceşti parametri cuantificabili de măsură a randamentului de luptă trebuie să modeleze lupta competiţională prin adecvarea stimulilor de solicitare din antrenament.
În practica sporturilor cu performanţă necuantificabilă, principalele mijloace de pregătire sunt transformate în probee control, care prin testări periodice pot pune în evidenţă progresele realizate în pregătirea sportivilor de performanţă.
În acest sens noi propunem repetarea unor stimuli din 20 în 20 secunde pentru fiecare repriză de 2 minute.
85% x 3-5 repetări 85% x 3-5 repetări 85% x 3-5 repetări
Prima repriză p30” A doua repriză p30” A treia repriză
Ce reprezintă aceşti stimuli? Pentru noi aceşti stimuli reprezintă un efort pe care luptătorul îl poate efectua prin ridicarea unei greutăţi (haltere) într-o anumită poziţie reprezentând 85% din capacitatea maximă a luptătorului pentru exerciţiul respectiv. Fiecare stimul înseamnă o serie de 3 – 5 repetări cu această încărcătură. Din punctul nostru de vedere, acest mijloc propus, care se poate constitui şi ca probă de control, conform coeficientului de solicitare mijlocul ideal pentru a dezvolta acea calitate pe care noi o numim „rezistenţă de forţă submaximală”.
Pot fi puse unele întrebări în legătură cu acest mijloc propus de noi. De pildă, de ce stimulii trebuie să se repete la 20 secunde? Răspunsul nostru este că prin această „cadenţă” este modelat coeficientul de atac despre care aminteam în rândurile de mai sus.
Mai putem întreba de ce încărcătura trebuie să fie de 85% din capacitatea maximă? Pentru că pe parcursul luptei fiecare acţiune de apărare sau de atac are un suport preponderent în planul calităţilor de forţă, în diferite regimuri de manifestare: forţa maximă, forţa-viteză, forţa-rezistenţă, care sunt particularizate de efortul din lupte.
Mai putem întreba, de ce luptătorul să execute 3 – 5 repetări la fiecare serie?
Răspunsul face o trimitere tot la coeficientul de evaluare a luptei media duratei acţiunilor de atac/apărare, conform căruia acţiunile de atac-apărare din timpul luptei au o durată medie de 3-5 secunde.
Noi considerăm că sub aspectul solicitării, la modul ideal un luptător de mare performanţă trebuie să efectueze constant şi în „cadenţa”indicată toate acţiunile de atac/apărare pe parcursul celor trei reprize proiectate, chiar dacă 70-75% dintre meciurile unei competiţii se termină înainte de limită.
În planul reactivităţii interne obiective de esenţă biochimică şi fiziologică, competiţiile de înalt nivel, determină la luptătorii de performanţă apariţia unor valori care demonstrează atât marea disponibilitate de a efectua eforturi susţinute în condiţii anaerob-lactacide pe fondul unui pH foarte scăzut, ceea ce demonstrează o mare toleranţă a luptătorilor de performanţă în astfel de condiţii.
Paradoxal, această mare toleranţă la condiţiile anaerob-lactacide a luptătorilor de mare performanţă, le permit acestora efectuarea unor acţiuni de atac / apărare cu parametri foarte ridicaţi ai forţei şi vitezei, acoperiţi energetic, în mare parte, prin contribuţii energetice anaerob alactate.
Determinările făcute de noi (Chirilă, M., Talaban, D., 1989, 1990), au înregistrat valori deosebite ale lactatului – 15-18 mmoli/l şi valori ale pH-ului până la 6,95 – 6,85 în condiţii de efort specific în competiţii şi în antrenamente la luptătorii din loturile reprezentative ale României. Aceleaşi valori şi chiar mai ridicate au fost înregistrate la luptătorii campioni şi de autori străini (Tunnemann, H., Hartmann, J., Mathweus şi Fox etc.), în condiţiile acumulării unei mari datorii de oxigen.
În acelaşi sens se poate afirma că valorile parametrilor biochimici sunt dublate de valori ale parametrilor fiziologici, care demonstrează ponderea mare a efortului anaerob alactacid şi lactacid ca suport al acţiunilor tehnico-tactice în atac şi în apărare. După unii autori, aceste procese metabolice au o pondere de 90-95% în efortul care generează eficienţa în lupte!
Astfel, în efortul competiţional frecvenţa cardiacă ajunge la 185-200 pulsaţii/minut (şi chiar mai mult) iar frecvenţa respiratorie are valori de 35-45 respiraţii/minut.
Din punct de vedere psihologic luptătorii campioni dau dovadă în cel mai ridicat grad de adaptări impuse de cerinţele luptei de înalt nivel. Conduitele lor motrice în atac şi în apărare se manifestă prin ceea ce specialiştii numesc „anticipare a anticipării celuilalt” (Epuran M., 2001) având încorporate intenţiile de acţiune ale adversarului în propriul plan (Erich Beyer, 1992) şi o foarte bună reglare a stărilor psihice.
Este vorba de o anticipare a situaţiilor problematice şi mai mult de atât de rezolvarea algoritmica a acestora, la baza cărora stă cel mai bun „timing”, făcând apel la răspunsuri motrice automatizate prin supraînvăţare.
În concluzie, putem afirma că în antrenamentul luptătorilor de înaltă performanţă cerinţele competiţiei determină în mod integral desfăşurarea antrenamentului cu toate solicitările şi cerinţele cu specific competiţional.
BIBLIOGRAFIE
1. CHIRILA. M., Orientari si perspective in practica antrenamentului modern din lupte, în „Educatie Fizica si Sport”, anul XXXIX, Nr. 8, august, Bucuresti, 1988.
2. CHIRILA, M., BOCIACA, L., Optimizarea pregatirii judocanilor pe baza informatiilor oferite de evaluarea competitiei, din „Sesiunea anuala de comunicari stiintifice, A.N.E.F.S., Bucuresti, 4 – 6 martie 1999.
3. CHIRILA, M., Contributii in redefinirea efortului specific din lupte in conditiile noului regulament competitional si implicatiile metodologice in stabilirea tendintelor de baza in procesul de pregatire si competitional, in „Lucrarile sesiunii de comunicari”, C.C.E.F.S., Bucuresti, 25 – 26 mai 1989.
4. CHIRILA, M., Elaborarea modelului de concurs al competitiei si al antrenamentului, in Sesiunea de comunicari „Evolutia si perspectivele apropiate ale antrenamentului sportiv” , C.C.E.F.S., Bucuresti, iunie 1992.
5. CHIRILA, M., TALABAN, D., Studii privind optimizarea tehnologiilor de pregatire in sportul de inalta performanta, C.C.E.F.S., Bucuresti, 1991.
6. DAHNOVSKI, V., C., LESCENCO, S., S., – Pregatirea luptatorilor de inalta performanta, in „Sportul de performanta” nr. 306 – 307, Bucuresti, 1990.
7. BEYER, E., Dictionary of Sport Science, Verlag Karl Hofmann, Shorndorf, Germany. 2., unveranderte Auflage 1992.
8. TSCHIENE, P., Aspectele adaptative ale competitiei, in „Teoria competitiei“, traducere in „Sportul de performanta”, nr. 362, 363, 364, C.C.E.F.S., Bucuresti, 1995
[1] Conform regulamentului în vigoare, pentru o categorie de greutate competiţia durează o singură zi.
Posturi Asemanatoare:
Loading ...
